SOCOTEALA FUMURILOR
De ieri, de cînd m-am întors de acolo, mă urmărește imaginea unui cortegiu funerar, străbătând drumul șerpuit, croit în albul apretat de ger al pâlniei dintre două dealuri.
Scena e decupată dintr-un sat vasluian. Acolo, coclaurii n-au astâmpăr. Pământul pare fugărit de duhuri, se tot urnește, așezând casele mici într-o rână, șuind grădinile, mutând din loc acareturi și cotețe.
Sus, pe umerii dealurilor, smocurile de pădure numără din câte case mai iese fum pe hogeag. Pe cele câteva ulițe, doar moșnegi au mai rămas să se ia la harță cu pământul nărăvaș, să-și poată duce viața după rostul lumii în care s-au născut. Din capătul satului, cel mai bătrân dintre bătrâni s-a dus.
Gerul e aprig, mușcă fără fereală. Dinaintea izvorului apa prăpădită de prin căldări s-a făcut oglindă. Târâind șoșonii grei, băbuțe încotoșmănate, moșnegi împovărați de greutatea straielor groase, de sărbătoare, se strâng în ograda mică. Să-l ”petreacă”. Fiecare are un rost în tot acest ceremonial. Siluete îmbrobodite pregătesc calea trupului ce va pleca pentru totdeauna de la casa lui. Pomenile o să-i descuie sufletului zăvoarele văzduhului.
Curând, cortegiul pornește la drum. O seamă de babe, prea betege să îndure gerul de-afară, au ieșit în prag. Să-l ”petreacă” și ele. Moșnegii, pe la porți, își scot căciulile și-și netezesc, smeriți, părul. Încet, strecurîndu-se pe la răspântii, oprind din loc în loc pentru ritualul punților, convoiul desenează mici oscilații negre pe albul neclintit din jur.
Liniștea strânge satul ca o pojghiță de gheață. Ar fi de-ajuns un strigăt s-o facă țăndări, purtându-i hăulitul de pe un deal pe celălalt, ca într-un joc de ping-pong. Ulița strâmtă cotește și-și urmează firul, spre cimitirul de pe celălalt deal.
Casele rămân în urmă, rezemându-se în proptele, să-i facă în ciudă pământului ce n-are pace. Din hogeaguri, sub teroarea frigului, fumul iese bezmetic. Apoi, deasupra fiecăruia se aliniază, luând chipul unor virgulițe trasate de jos în sus, spre foaia velină a cerului. Smocul de pădure aburcat pe culme numără iar câte mai fumegă. Un fum nu mai iese la socoteală.
