O ȚARĂ NORMALĂ, NU O POZĂ CU ”EROI”

În succesiunea de evenimente de după tragedia de vineri, atenția publică s-a canalizat către medici, ca spre un izvor fermecat, de la care o țară întreagă așteaptă vești bune. Medicilor li s-a conturat tot mai mult, zilele acestea, portretul miraculoșilor, neobosiților salvatori. E drept, acum, asta și sunt. Își fac meseria, așa cum le-o cere rutina, încercând, cât le stă în puteri, să-i țină printre noi pe cei a căror viață a ars mocnit până la spital. Fără ifose, fără pretenții, fără prea multe vorbe goale.

Estimp, pozele cu ”eroi” sunt regizate în altă parte.

Sâmbătă dimineață, în plină fierbințeală a tragediei, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a ieșit public cu o declarație cel puțin șocantă. Românii care făcuseră cozi încă din cursul nopții de vineri spre sâmbătă la centrele de transfuzii, pentru a dona sânge, erau sfătuiți să se ducă acasă și să revină luni, căci, spunea ministrul, există suficiente rezerve de sânge pentru perioada de week-end. Stupidă și plină de infantilism declarație, în condițiile în care, se știe, în sistemul sanitar există un deficit cronic de sânge, spitalele confruntându-se de ani buni cu această problemă. Chiar și dacă rezervele ar fi dat pe dinafară și chiar dacă sună cinic, ministrul ar fi trebuit să lase populația să doneze, să nu facă acest apel prostesc, de a-i trimite acasă. În tratamentul marilor arși, așa cum sunt majoritatea victimelor internate acum în spitalele bucureștene, e nevoie de cantități uriașe de sânge.

Probabil, domnul ministru a înțeles greșeala, a simțit că n-o să dea bine la poza de final, și a îndreptat-o. Românii au putut dona în continuare, ba chiar de aseară s-a făcut apel la potențialii donatori.

La Iași, după ce sâmbătă cei care au vrut să doneze au pupat ușa închisă a Centrului de Transfuzii, au reușit să facă gestul azi, când instituția aflată în subordonarea Ministerului Sănătății și-a deschis, în sfârșit, porțile, deși era duminică.

Azi, zi-lumină, ministrul Bănicioiu a făcut curse de la un spital la altul, deși nu știu dacă prezența lui acolo ajuta cuiva, a luat caimacul tuturor declarațiilor de presă și ne-a asigurat că, citez, ”nu e nevoie de nimic”. Altfel spus, Guvernul are acum de toate: și medicamente, și materiale sanitare, și saloane disponibile, și paturi speciale pentru arși, ba chiar și echipe de medici suficiente (deși unii chirugi nu dormiseră de 36 de ore). ”Avem tot ce ne trebuie” a tot ținut-o langa, de la o intervenție televizată la alta. Parcă-l vedeam pe Ponta, declarând că ”România-i o poveste de succes”, singura din Europa în care economia crește.

Mai pe seară, în mediul online oamenii de bun simț au sărit în ajutorul spitalelor, donând plasturi speciali, folosiți pentru pansarea arsurilor. Pare-se că domnul Bănicioiu a reevaluat, între timp, stocurile...

Ca fost reporter pe Sănătate, am prins un șir întreg de nume sonore în fruntea acestui minister. După ungerea în funcție a lui Nicolae Bănicioiu, am avut o (mică) speranță că va fi oleacă împotriva curentului. Că va înțelege sistemul sanitar, fiindcă vine dintr-o școală de medicină, și că nu-l va privi cu aroganță, așa cum o făcuseră mulți dintre predecesorii săi. Ba chiar, o vreme, mi-a fost simpatic. Părea că vrea să miște lucrurile. Poziția lui din zilele astea mi-a demonstrat că-i doar un bun ostaș, că știe să devină goarnă politică, la o adică, și că, dacă a fost trimis la înaintare, trebuie să scape turma.

Turma Guvernului, desigur, dinspre care n-am auzit încă de nicio demisie.

Politicienii aflați la putere au mizat pe ministrul Sănătății zilele acestea. Au pus la bătaie cartea empatiei publice, a suferinței, pe lângă care Guvernul, prin brațul ministrului Sănătății, nu trece indiferent. E acolo, în spitale, și îi pasă. Și construiește poza din care ”eroii” de la Palatul Victoria vor da din nou bine, după ce pârjolul dramei de vineri se va fi stins.

Azi, în capitală, 12.000 de oameni au ieșit în stradă.

Românii pot să-și tempereze emoțiile. Dezbaterea se canalizează către o direcție tot mai bine conturată: aceea că ideea de autoritate nu trebuie să existe doar în dicționar, cu sensul ei propriu. Că e timpul să mai și aplicăm legi, nu doar să le scriem pe hârtie.

Numărul morților din tragedia de vineri a ajuns la 30. Pentru alți 90 de răniți, medicii bucureșteni încearcă să dea mat pe tabla de șah a morții. În sălile lor de operații, cu instrumentarul lor vechi, în spitale pe care ministerul le cârpește în pripă, când miroase a campanie electorală. Cu cearcăne la ochi, în liniște, ca în fiecare zi. Fără a pretinde că fac acte de eroism.

Pe stradă, printre miile de bucureșteni ieșiți să-și exprime durerea și revolta, în spitalele în care arșii de vineri nu știu încă dacă-s vii sau morți și dacă medicii de lângă ei sunt oameni sau îngeri, acolo e România normalității.

Pentru asta ar trebui să ieșim din carapace, să ne dezbrăcăm de amorțeală, să învățăm disciplina civică. Pentru că, în fapt, asta ar trebui să fie țara noastră. O țară normală, nu o poză cu ”eroi”.