MASTER PLANUL VASLUIULUI

De câteva luni bat de-a latul și de-a curmezișul județul Vaslui, în lungi și aventuroase călătorii de reportaj. Am pornit spre colțul ăsta de țară liberă de prejudecăți, ba chiar oleacă pornită pe legenda servită ironic, în buclă, despre ”Vasluiul sărac, sălbatic și pe trei sferturi beat”. Pe naiba, mi-am zis, n-o fi chiar așa... Ce-am văzut eu acolo? Nici mai multă, nici mai puțină sărăcie ca-n alte județe ale Moldovei. Și nici mai mulți alcoolici. Nu, buba cea mare a Vasluiului nu-i nici sărăcia, nici băutul peste măsură, devenit sport național în ruralul românesc. Cancerul Vasluiului vine din starea drumurilor. Sau, mai bine zis, din lipsa lor.

Găzduite de o geografie un pic neprietenoasă, satele, multe foarte multe, sunt aproape izolate. O să vi se pară ciudat, dar starea de izolare mi s-a părut chiar mai apăsătoare, mai nefericită și mai chinuitoare decât în zonele montane. Majoritatea localităților rurale sunt așezate în văgăuni, sub poală de codru, pe coaste abrupte, pe dealuri ce nu îngăduie, în lipsa asfaltului, decât mersul pe jos, cu căruța sau cu tractorul.

În multe locuri, drumul (de piatră sau pur și simplu de pământ, ca vechile șleauri) spre sate e ca o sinusoidă desenată cu creionul pe spinarea dealului, apoi pe fundul de vale, apoi pe următoarea spinare și tot așa, ca-ntr-un desen animat, de te întrebi dacă cineva a putut urca vreodată cu vreo mașină pe-acolo.

Fix așa arată și cel ce duce spre satul Dumbrăveni, din comuna Gârceni, un cătun îmbătrânit, cu locuri de o incredibilă frumusețe, dar în care, dacă mori toamna târziu, abia pe la primăvară s-ar putea să te găsească vreun vecin. De chemat ambulanța în sat nici nu poate fi vorba. Nu ajunge. Eu am urcat, cu mașina unui localnic, făcându-mi o colecție bună de cruci până la destinație. Iarna, am aflat, zăpada e cazemată pe drum. Nici cu sania, nici la picior nu e de luat în piept.

O altă sinusoidă aruncată peste vreo câteva culmi de deal și tot atâtea văi adânci e drumul comunal ce face legătura din DJ 242 B cu localitatea Obîrșeni (comuna Vinderei), peste Valea Jăravățului. Aici sinusoida e de pământ și nu poate fi străbătută decât pe vreme bună. Pe o arșiță cruntă, sătulă de străbătut drumul județean de piatră, îngust și nesigur, care venea dinspre Bursuci și ducea la Murgeni, mi-am scotocit toate resursele de curaj și-am traversat-o și eu, cu Opel-ul meu, într-un ”fie ce-o fi” inconștient. Off-road-ul e floare la ureche, credeți-mă. Am ajuns stoarsă de puteri într-un sat ce nu părea că-i alta decât capătul lumii, locul din care, orice-ai face, nu mai ai scăpare, nu mai poți pleca.

În alte părți ale Vasluiului, legătura dintre sate e pur și simplu întreruptă. V-am povestit de experiența pe care am avut-o pe un drum de 800 de metri, ce face legătura între localitățile Mănăstirea și Albești aici. În cazul ăsta, ocolul, pe un drum cât de cât practicabil, era de numai 38 de kilometri. Dar ca să ajungi de la Orgoiești (com. Bogdănești) la Căpușneni (com. Lipovăț), sate despărțite de un deal, cale de vreo patru kilometri, trebuie să faci un ocol de 68 de kilometri. În acte și pe hărțile autorităților cele două localități, Orgoiești și Căpușneni, ar fi străbătute de Drumul Județean 245D: Sălcioara – Horoiata – Unţeşti – Ulea – Bogdăneşti – Vişinari – Orgoieşti – Căpuşneni – Fundu Văii. Așadar se poate merge șnur din unul în celălalt. Numai că pe teren treaba e mocirloasă rău. De la Sălcioara, din drumul național și până la Unțești, vreo 8 kilometri de asfalt cum sunt găurile ciurului îți lasă suficient timp cât să-ți reactivezi o gastrită. De nervi. Vara, Pompierii și Ambulanța își croiesc drum pe șes, prin iarbă, ca să poată ajunge mai repede, c-ar arde tot satul până ar ocoli gropile.

Urmează apoi alți 7 kilometri de drum pietruit, până la Bogdănești, pe care nu poți merge cu mai mult de viteza a doua, c-ar fi păcat de tobă și de tot ce mai e pe sub pântecele mașinii.

Ei, de la Bogdănești la Orgoiești, pe drumul județean trecut în toate documentele oficiale, doar dacă simți nevoia de adrenalină te poți aventura. Până de curând de pământ, acum are oleacă de piatră. Dar pantele-s atât de abrupte, orice ploaie spală bine ce prinde în cale, așa că parcurgerea celor șase kilometri cu mașina e un act de eroism. De la Orgoiești încolo, spre Căpușneni, alți patru kilometri, firul se rupe. Mașinile mai trec doar dacă-i cald și-un colb cât China. O ploiță, fie și numai de zece minute, anihilează, ca un grănicer aprig, orice gând de traversare. Așa că oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la drumul național (Sălcioara), pe traseul descris mai devreme, de unde s-o ia spre Vaslui, iar de-acolo spre Lipovăț, unde se termină iar asfaltul, ca un vis frumos. De-aici cotesc spre Căpușneni, tot pe un drum îngust și pietruit. Treaba asta însumează 68 de kilometri, nervi căliți mai ceva ca-n „Anger Management” și niște mașini al căror zornăit numai Creangă, după experiența cu beșica porcului pe post de clopoțel, l-ar putea descrie fidel.

Și-ar mai fi ceva la Vaslui. Asfaltul, ca o himeră, apare de unde nici nu te-aștepți. E mai ceva ca ”fata morgana”. Ți-ar trebui mereu o ceapă la îndemână, să-ți strunești ochii, să vezi dacă-i aievea. Fiindcă se-ntâmplă să mergi kilometri întregi pe drum de pământ sau de piatră, într-o pustietate absolută, printre dealuri, să-ți intre praf și-n nas și-n ochi și pac! Deodată vezi minunea. În fața ta se întinde o fâșie splendidă, lucitoare, nou-nouță. Un kilometru sau doi, cât ține localitatea cu pricina. Pe urmă minunea se stinge. Te întorci iar în colb, visând panglici line, negre, ca un zombie. Așa e-n satul Bogdănești, unde autoritățile au turnat un strat fin cât ține satul, ”să meargă vacile pe asfalt, când vin de la cireadă”, cum bine mi-a zis un șugubăț de-al locului. Ce mai contează cum ajungi la Bogdănești, important că acolo, doi kilometri, ești boier.

Un raport al prefecturii Vaslui, întocmit la începutul acestui an, arată că lungimea totală a rețelei de drumuri județene este de aproape 938 de kilometri. 348 au beton asfaltic, 20 beton de ciment, 95 îmbrăcăminte asfaltică ușoară (ce-o fi însemnând asta nu știu), 297 sunt pietruiți (!!) și, atenție, 176 de kilometri de drum județean sunt încă de pământ! Dacă în ceea ce privește drumurile județene așa stau lucrurile, n-ar mai fi niciun șoc să vă spun că aceeași statistică arată că din 873 de kilometri de drumuri comunale, 378 sunt încă de pământ, iar 315 pietruiți.

N-aș încheia textul ăsta într-un registru patetic. Aș spune doar că după astea câteva luni de străbătut asemenea drumuri am înțeles și de ce Vasluiul rural e, în mare parte, încă departe în timp. De ce se diriguiește după reguli de ev mediu, de ce e superstițios și profund legat de loc. De ce duce o viață tulbure, din care morala s-a împrăștiat difuz. Pentru că legăturile lui cu lumea, cu tot ce înseamnă facilități, educație, dezvoltare, cunoaștere, au fost fragile și nu s-au întărit, în timp, ci, dimpotrivă, parcă au devenit și mai vulnerabile, în tandem cu infrastructura. Iar la așa trebușoară perfidă, autoritățile județului, cele ce vor fi fost, sunt și vor mai fi, contribuie generos. Un cetățean dintr-o localitate năpăstuită îmi povestea, zilele trecute, că președintele CJ Vaslui le-a transmis că vor avea asfalt spre sat ”când o să știe cu cine să voteze”.

Eu, una, așa m-am gândit. Ca să nu se mai complice DNA-ul cu arestul preventiv, că și-așa n-au locuri de cazare suficiente, să trimită loturile de fruntași ai ultimului sfert de veac din politica românească, măcar două săptămâni, la Vaslui. Și-aș prefera să nu lipsească nici actualul premier, și nici miniștrii ce s-au perindat pe la Transporturi, în detașament complet. Nu-i duc pe șleauri, că poate-s simțitori și fac alergie la praf, ci numai pe traseul Sălcioara – Unțești, cei opt kilometri de care v-am povestit la început, cu asfaltul ciuruit ca după bombardament, în aceeași stare de 25 de ani încoace. Adică tot atât cât au și ei în politică. Să facă traseul ăsta câte opt ore pe zi, dus-întors, dus-întors, dus-întors, cu pauză de masă de numai jumătate de oră, cât să-și aline ulcerul.

Și pe urmă, dacă n-o să le sune creierul prea tare de la atâta ping-pong, mai stăm de vorbă despre UE, despre fonduri nerambursabile, despre infrastructura rutieră, despre coridorul pan-european. Și poate punem și de-un Master Plan la Vaslui.