ROMÂNIA ÎN CIUBOTE

De vreo două săptămâni îmi tot zgârie urechile o reclamă ANAF, plătită din fonduri europene, care ne informează că țara funcționează cu banii noștri. Spotul – numai zâmbete și imagini ce par desprinse din Europa civilizată - e de-a dreptul halucinant. La sfârșit, te simți un pui de suedez, gata să-ți achiți orice obligații către stat. Pentru că el, statul, la rândul lui, te ocrotește. E partenerul tău, nu te abandonează.

Vreo câteva zile mi s-a părut amuzant. Pe urmă a început să mă agaseze, că se difuza în exces. Apoi mi s-a părut că cineva, o dihonie cu burta fix cât Casa Poporului, ne ia, de-acolo, din televizor, la mișto.

O dată fiindcă folosește mincinos verbul ”a funcționa” . România nu funcționează, România doar își prelungește, letargic, agonia. Băltește în mocirla duhnindă, alimentată la fiecare patru ani. Paralizată de corupție. E țara în care verbele guvernării nu prea cunosc prezentul acțiunii, ci doar o iau în calcul sau o propulsează în viitor. Rar de tot ți-e dat să auzi că cineva ”face”, ”drege”, ”rezolvă”. Pe când ”ar trebui”, ”o să fac”, ”va fi prins în proiect” curg gârlă din guri de politicieni.

Apoi pentru că una dintre imaginile folosite e nu doar autoironică, ci-și bate joc, în cel mai frust chip cu putință, de noi toți, ăștia mulții, care așteptăm oleacă de asfalt pe străzi cam cum aștepta bunicul, în comunism, să vină americanii. O doamnă fericită - fericită că e contribuabil, firește – ne privește clipind suav din fața unor piloni de susținere a unei porțiuni de autostradă.

Și-ar mai fi ceva de subliniat. Anume că haiosul ăsta de ANAF are curajul de a le sugera românilor că, dacă vor o țară, trebuie să fie buni contribuabili. Altminteri fix aceeași țară pe care năpârcile ridicate zilnic de mascați au sleit-o de vlagă de-un sfert de veac încoace.

Țăranul român avea, cândva, o vorbă: ”Treaba cu oameni se face”. O spunea când își chema vecinii și rudele la nuntă, la înmormântare, la botezat vreun prunc, la ridicat o casă, îndemnând, prin asta, la solidaritate, la a pune umărul să ajuți. Practica micilor înțelegeri, a afacerilor necinsitite, a pungășiilor, a combinațiilor, cum le zicem azi, au pervertit cu totul sensul inițial al zicerii.

De 25 de ani vechea zicală a împărțit România în două. O Românie mare și multă a rămas în ciubote și-și tot rupe pingelele, punând umărul la treabă, făcând, vorba ANAF-ului, țara să funcționeze și așteptând, etern, să vină vremuri mai bune. În vreme ce mica Românie a combinatorilor cu pantofi și mașini de lux ia, nestingherită, caimacul de pe lapte. Fără jenă, fără frică, fără resentimente. Iar ce ia, să fim bine înțeleși, nu-i ca-n cazul bietului domn Dragnea doar ”folos necuvenit nepatrimonial”.

P.S.

Chiar, oare cum ar funcționa țara cu toate ”foloasele” recuperate? Mi-e și teamă să mă gândesc la un spot din ăsta.