NIMENI NU-I PERFECT
De-o bună bucată de vreme observ, pe internet, un asalt aproape agasant al buticurilor preparatoare de dulciuri. După design-ul site-urilor sau după cel al paginilor de facebook pe care se promovează, ai zice că numai ce-au coborât dintr-o cursă de Paris, unde și-au făcut ucenicia pe lângă vreun ”chef” cu nas subțire, obraji supți și maniere old-school. E-o piață liberă, îmi veți reproșa, fiecare cu treaba lui, cu modul său de a se promova. Dar mi-s de-a dreptul antipatice fotografiile cu torturile acelea perfecte, fără nici o denivelare, parcă măsurate la cumpănă. Sau cele la mare modă azi, modelate din marțipan, fără nici o cută, fără nici o urmă că ar fi fost făcute de mână omenească. Cele pentru copii - ”desenate” după același tipic: floricele, buburuze, fluturași sau câte-o odioasă păpușă Barbie stând hopa, ca un moț, pe tort. Asta în cazurile fericite. În alte cazuri, tortul propriu-zis e sub fusta numitei păpuși, ceea ce mi se pare și mai imbecil. Cele pentru adulți – modelate și ele după o rețetă aproape clișeu: dacă e iubitor de fotbal – o poartă cu tot cu plasă și musai o minge, dacă e fan Formula 1 – ați ghicit, o mașină, dacă-i inginer – vreo cască de protecție și tot așa. Imortalizate în fotografii sau privite aievea, par niște obiecte confecționate din carton tăiat și lipit la milimetru, fără nici un defect, fără a lăsa loc nici unui retuș, cât de mic. Dar asta nu oprește cohortele de admiratori să leșine și să se lanseze în tirade neobosite de oh-uri și ah-uri extaziate, încheiate cu zeci de semne de exclamare. ”Mortal!”, ”Oh, ce bine-arată!!!!Vreau rețeta!!!!”, ”Îmi faceți poftă!!!!” (cum naiba?!) sau intelectual-fandositul – ”Ah, iar îmi crește glicemia!!!”. Într-o a treia categorie, a torturilor hidoase, le încadrez pe cele ce reproduc imagini: vreo fotografie de familie, vreun cetățean pozat nud cine știe când, în copilăria sa, vreo scenă de desen animat cu multe prințese și zâne, portretul vreunei doamne. Mai nou, ca să vedeți că nimic nu le scapă, am văzut reprodusă și o icoană pe sticlă...”Artă”, nene! Ce m-ar interesa pe mine e dacă și în lumea reală există leșinați în serie după asemenea produse, așa cum văd pe facebook. M-a surprins neplăcut, în câteva experiențe personale, să văd mamele lăsându-și copiii doar să sufle în lumânările de pe tortul perfect, să admire broasca sau păpușa, dar nu și să mănânce. Am înțeles de ce, gustul era absolut execrabil, zahăr sub toate formele posibile. Iar marțipanul – o ”gumă” de mestecat prelung, fără gust și fără miros. Dar mi s-a părut frustrant pentru bieții copii. Ei au în față o prăjitură perfectă, ca în desene animate sau ca în cărți, dar pe care nu pot decât s-o admire, nu și s-o guste. Mă enervează mamele astea și, în general, toți căzuții în extaz după mode ale momentului, după kitsch până și în materie de alimentație. Nu-s o mare devoratoare de dulciuri, dar mi-e dor să văd un tort din care să cadă o cireașă, în care bucla de frișcă să stea într-o rână, așa de ciudă, numai să nu se alinieze cu celelalte, al cărui gust să fie o desfătare pentru papile, cu arome care se pătrund și se potențează una pe cealaltă. Un tort cu miros ademenitor de smântână proaspătă, de siropuri și de caramel adevărat, de blat parfumat, copt în cuptor sau de fructe care se oxidează, că de-asta-s fructe. Aș vrea să găsim în cofetării torturi și nu tortúri. Extrapolând, mi se cam face teamă de lumea noastră, tot mai ahtiată să-și îmbrace zilele în ambalajul perfect. Dincolo de taiorul perfect, de tortul perfect, de mașina perfectă, de evenimentul perfect, de coafura perfectă și, în genere, de orice lucru perfect, așteaptă atâtea bucurii simple, atâtea momente nesofisticate, atâtea strașnice zile. Da, știu ce-o să ziceți, nimeni nu-i perfect. Perfect adevărat. Dar tocmai pe asta mizez :). Iași
