DE LA ”GENUNCHIUL BROAȘTEI” LA GLEZNA CURCANULUI
Zapând de zor azi, de dimineață, dau de postul de desene animate Boomerang. Cum știrile le auzisem în buclă, de vreo trei ori deja, pe posturile dedicate, m-am oprit aici. Recunosc, mai mult din curiozitate, să văd de ce desene animate se bucură acum copiii. Nimeresc ”Garfield Show”, episodul 8, ”Curcanul – problemă”. A, nu știți cine-i Garfield? O mâță cu un corp disproporționat și ochi bulbucați, căreia-i place lenea cam cum le place chinezilor orezul. Mâța asta obeză locuiește în casa unui bărbat numit, sec, Jon. Doar Jon, fără ”h”. Un fel de Ion de-al nostru. Artist, adică fără ocupație. În fine, ca să nu lungesc prea mult vorba, în episodul cu pricina, Jon câștigă, la tombolă, un curcan. În timp ce așteaptă să fie livrat acasă, mâța visează deja ce gust va avea bietul curcan. Jon are un invitat la cină, pe Liz, o tipă ce-o bate de departe pe Marinela Nițu la metrajul buzelor. În timpul conversației telefonice dintre Jon și Liz, care-și dorește să servească gâtul curcanului, Garfield intră în panică: ”Gâtul? E partea cea mai bună. Îi voi lăsa o gleznă”. Ei, de-aici am intrat eu în panică. Gleznă? Curcan cu gleznă? Mi-am și imaginat, pe loc, un curcan din cel înfoiat, plimbându-și gleznele fine în niște conduri lăcuiți, cu toc de zece (centimetri). Sau driblând sprinten, într-un superb joc de glezne, alți curcani fotbaliști, încălțați cu crampoane Puma, ultimul răcnet. Dincolo de glumă și dincolo de conținutul desenelor animate (un alt subiect despre care s-ar tot putea discuta), mi s-a părut oleacă pe dos toată treaba asta. Ori o fi fost traducătorul nițel cherchelit, ori curcanii or fi suferit mutații și s-au pricopsit, între timp, cu glezne, taman ca oamenii. Cherchelit n-a fost, m-am lămurit, pentru că episodul a continuat, iar Garfield a cadorisit câinele cu cealaltă ”gleznă”. După lecția cu gleznele de curcan, triste mi se par două lucruri: - că până și traducerile unor texte destinate copiilor se fac cu prea puțină seriozitate și responsabilitate. - că o sumedenie de copii, care cresc fără a avea contact cu lumea satului, cu natura și cu tot ce-i viu, vor ști, ”de la desene”, că, da, curcanii au glezne și cine mai știe câte alte năzdrăvănii asemănătoare. Iaca și traducerile astea, ”deștepte”, ”ajută” ca, de la an la an, generațiile de copii să ”depășească” stadiul pomenit de Creangă și, din ”înaintați la învățătură până la genunchiul broaștei”, să ajungă ”înaintați la învățătură până la glezna curcanului”. Și să ia bacalaureatul ”când o zbura porcul”. Hmmm, parcă nu prea ne vine bine la socoteală...
Iași
